Luni, 05 Iunie 2017 00:09 |
Primul ajutor in accidentul rutierDin nefericire, in zilele de vacanta, cand circulatia e parca mai intensa decat in alte perioade, se produc multe accidente, in care acordarea primului ajutor este de o importanta deosebita. Este drept ca ori de cate ori se constata un accident de circulatie in special, dintr-un impuls de umanitate, oricine este gata sa il dea. Ei bine, acordarea primului ajutor in asemenea accidente cere prudenta deosebita, indemanare si priceperea de a nu agrava urmarile accidentului insusi.Drept reguli generale se impune ca accidentatul sa fie cat mai putin posibil miscat, sa fie mereu supravegheat, mai ales daca nu si-a pierdut cunostinta. Incercand sa fie ridicat de pe locul accidentatului, salvatorii trebuie sa aiba grija ca accidentatul sa fie asezat pe o targa improvizata, la nevoie, dintr-o patura, o haina, un sac, dar sa il poarte de asemenea maniera incat sa nu mai fie miscat, in special zona coloanei vertebrale, gatul si bazinul acestuia.Cand victima trebuie scoasa dintr-un spatiu ingust si nu este decat un singur salvator se procedeaza astfel: cu o batista sau cravata se leaga mainile victimei deasupra articulatiei pumnului. Salvatorul ridica mainile legate ale victimei, se asaza in genunchi, isi trece capul pe sub mainile acestuia si mergand cu precautie pe maini si pe genunchi, peste victima, poarta cu sine si accidentatul.Cand urgenta impune expres primul ajutor, accidentatul este tras cu grija de picioare, pastrandu-i insa axul corpului, iar o alta persoana trebuie sa sustina cu o mana ceafa si cu cealalta barbia accidentatului. Pe targa, accidentatul este asezat ridicat pe brate in acelasi timp de trei persoane, iar a patra introduce cu grija targa. Legata pe targa cu fesi, cordoane, cravate, persoana accidentata va fi purtata cu capul in directia deplasarii si mentinand in permanenta targa in pozitia orizontala. Cand se coboara insa o panta mai lunga, este indicat insa ca victima sa fie cu picioarele inainte.
Older news items:
|
Tu Ardeal - Stefan Hrusca Va prezentam versurile si muzica pentru “Tu Ardeal”. Tu Ardeal - text, versuri Refren:Tu Ardeal, tu Ardeal, iti suntem osteniTemplul sfant, templul sfant, Muntii Apuseni.
Read moreCitate F. M. Dostoievski - Fratii Karamazov ... daca ar fi ajuns la concluzia ca Dumnezeu nu exista si ca sufletul nu este nemuritor ar fi devenit pe loc ateu si...
Read moreCe ascund ganglionii umflati si mariti Posibil sa simtiti, intr-o zi, chiar sub piele, o umflatura. Nu stiti despre ce este vorba, nu va vine sa credeti, asteptati parca ceva …...
Read moreAleksandr Sergheevici Puskin “Puskin este omul rus in stadiul sau final de dezvoltare, asa cum poate acesta va arata peste doua sute de ani. Intr-insul, natura rusa, sufletul rus, limba rusa,...
Read moreFelicitari cu mesaje de Sfantul Nicolae Pe 6 decembrie incepe sezonul sarbatorilor de iarna, iar noi il celebram pe Sfantul Nicolae sau Mos Nicolae. E un bun motiv sa...
Read moreMeditaţii - Arsenie Boca “Vocaţia Părintelui a fost cea de constructor. Toată viaţa a ridicat ziduri şi, mai ales, suflete. Era puternic, de neclintit. Din prima clipă, îi simţeai forţa. Nimeni...
Read moreFibrele vegetale, alimentatia si sanatatea Este cunoscut faptul ca alimentatia bogata in fibre vegetale are efecte pozitive asupra organismului omenesc, pe care il apara de anumite boli. Fibrele vegetale nu au...
Read moreLegenda ghiocelului Legenda ghiocelului A fost odata o raza de soare, era chiar fata cea mai mica si rasfatata a astrului luminos. Si tocmai pentru ca era cea mai mica si mai...
Read more1 Decembrie 2015 - Ziua Nationala a Romaniei In fiecare an, de 1 Decembrie, celebram Marea Unire, unirea Transivaniei cu Romania. Aceasta zi de mare insemnatate este si Ziua...
Read moreBreviar filatelic, marci postale si carti postale vechi Filatelia se ocupa cu studiul marcilor postale si a timbrelor fiscale. Aceasta include modelul, productia si utilizarea timbrelor dupa ce le-a fost autorizata...
Read moreAccident vascular cerebral (AVC) - tipuri, cauze, factori de risc si simptome Creierul este cel mai complex organ al corpului. Orice disfunctionalitate la nivelul lui poate genera probleme destul de grave....
Read moreConditionarea socio-culturala a durerii Durerea nu reprezinta un proces pur fiziologic, un simplu influx nervos. Asa cum apare si in lucrarea “Chirurgia durerii”, senzatiile dolorice exprima conflictul dintre un stimul nociv...
Read moreMult aşteptatei de Ion Minulescu De când te-aştept!... Sunt ani... Şi anii ce lungi îţi par când n-ai cu cine S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine... Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai...
Read moreHoroscop noiembrie 2013 pentru toate zodiileAfla horoscop noiembrie 2013. Afla previziunile astrologice pentru toate zodiile in luna noiembrie 2013: dragoste, cariera, bani si sanatate.
Read moreSfarsitul canalului Panama “Paine si circ” cereau popoarele antichitatii de la conducatorii lor. Popoarele de dupa, mai docile, s-au multumit doar cu paine – o paine pe care conducatorii moderni nu...
Read moreCAPITOLUL VI Protectia copilului impotriva exploatarii Art. 85. - (1) Copilul are dreptul de a fi protejat impotriva oricaror forme de violenta, abuz, rele tratamente sau neglijenta. (2) Orice persoana...
Read more