Intaia calatorie a unui roman cu vaporul

Drumurile locuitorilor pamanturilor noastre pe mare sunt vechi, multe, foarte multe dintre ele nestiute. Cunoastem relativ bine cateva calatorii de la inceputul intaiului mileniu al erei noastre, apoi altele si altele ...

Ioan Casian (cca 360-400) a plecat din satul lui de pe valea Casimcei (Dobrogea) si a ajuns in Palestina, Egipt, Italia si in sudul Frantei, unde a intemeiat doua lacasuri de cult. Dionisie Exiguul (cca 470-475) a calatorit la Constantinopol si la Roma. Mult mai tarziu, Petru Cercel, domn al Tarii Romanesti intre 1583-1585, a traversat, din Italia, Mediterana ca sa ajunga la Constantinopol. Un nepot de-al lui Petru Schiopul, Aslan, a ajuns in Egipt, iar dupa un secol si ceva doi transilvaneni, Andrei Pinxner si Georg Schuller, s-au oprit din drumurile lor prin lume tocmai in Indiile Orientale si, respectiv, in extremitatea meridionala a Africii. La jumatatea secolului al XVIII-lea, tot un transilvanean, Samuila Damian, a traversat Atranticul, a umblat prin America si prin Mexic.

Toti acesti calatori au taiat valurile nesfarsite ale apelor cu corabiile, pasageri fericiti fiind unii, altii tare nefericiti, dar cu sperante in suflet, precum frumosul domn cu aluta renascentista, Petru Cercel.

Cine, dintre romani, a fost primul care a calatorit cu vaporul?

Se pare ca acesta nu e altul decat marele carturar muntean, boierul Constantin Radovici din Golesti in timpul “calatoriei” sale in apusul Europei din anii 1824, 1825, 1826, in urma careia a rezultat o celebra carte de memorialistica, intrata demult in tezaurul culturii noastre clasice.

In Insemnare ..., Dinicu Golescu scrie si despre drumul facut de el cu vaporul de la “Triesti la Venetia”. Noul mijloc de transport pe apa l-a entuziasmat pur si simplu prin aspectul si comoditatile oferite pasagerilor, prin viteza pe care o atingea. Chiar nota in jurnalul sau iluminatul boier, cu patima comparatiilor, care nu l-a parasit, cum se stie, nici o clipa in timpul “excursiei” vest-europene: “Cand am mers de la Triesti la Venetia, calatorind cu vaporul, am mers 8 miluri; iar cand m-am intors, vrand sa aflu si drumul ce fac celelalte corabii, am intrat in corabie; dar mi-am blestemat ceasul intru care am hotarat sa am acea bagare de seama, ca am calatorit pana in Triesti 40 de ceasuri ...”.

Dincolo de drumul propriu-zis, interesanta si  in premiera romaneasca absoluta este descrierea vaporului la bordul caruia a calatorit boierul din Golesti. O reproducem, nu doar ca o simpla curiozitate, ci pentru a observa, citind-o, capacitatea memorialistului de a sesiza “pulsul” tehnicii care la inceputul secolului al XIX-lea se impunea insistent in fata tehnicilor traditionale:

“Vaporul este o corabie care merge pe mare cu un mestesug de foc, ce este in camara corabii, in afara se vede numai un cos de fier, lung ca de 4 stanjeni, prin care ese fumul, si doua roate de la mori ce umbla cu apa, una de o parte, afara din corabie, si alta de cealalta parte, intr-o osie de fier, care este mai nalta decat fata apii de sase palme; roatele intra in apa o parte si 3 parti raman afara. Aceasta osie cu roatele intorcandu-se foarte iute, goneste corabia atat de tare, incat simpte trupul omului cum corabia sparge marea si roadele lasa in urma doua coarde de spuma, lungi. Si cum or pune in cuptor un lemn mai mult, sa duduie toata corabia. Inauntru, unde este acel mestesug, nu lasa pe nimeni sa bage de seama, dar dupa oaresce bagare de seama ce am putut face, este un cuptor zidit in camara corabii, care are un cos de fier drept in sus, prin care ese fumul, la spatele cuptorului in potriva gurii, un alt cos de fier, care este scos in spre mehanica ce au, prin care ese caldura cu abureala, intocmai ca la cazanul care scoate rachiul, la care la fund ii arde focul si capacul strange lacrama de abureala. Asa acel abur al cosului misca cea dintai roata, unde sint poate intreite decat la un ceasornic, si cea din urma roata, prin dintii ei si prin dintii ce sint pe osia de fier, suceste osia dimpreuna cu roatele … Si bez acest mestesug are si catarguri cu panze, ca atunci cand este vant intinde panzele si mai slabeste iuteala roatelor, imputinand focul”.

Vaporul cu aburi descris de Dinicu Golescu si pe care el a calatorit a ramas, de mult, doar in amintirea constructorilor contemporani ai vapoarelor ultramoderne. Faptul insa ca prezenta sa pe marile lumii a fost semnalata in literatura noastra la inceputul secolului trecut e o dovada ca receptarea tehnicii avansate a vremii nu trecea neobservata de romani, care vor fi ei insisi, curand, promotorii unor idei si tehnici cu valoare de premiera mondiala.