Interferente.ro Cultura Poezii Amintiri si icoanele copilariei

Luni, 12 Octombrie 2015 00:58

Amintiri si icoanele copilariei

Amintiri si icoanele copilarieiVa oferim spre lectura poezia "Amintiri" scrisa de Valeriu Magureanu.

Icoanele copilariei, ne sunt prea dragi si-n veci nu mor.

Tarziu, cand napadesc in suflet, noi retraim frumusetea lor

... Plutind acum in amintirea trecutului indepartat

Eu te zaresc bisericuta, ma vad copil ne-ntinat.

Cum stai din vremi si strejuiesti, din varf de deal, satucul meu,

Tu intarisi credinta-n mine si dragostea de Dumnezeu.

Tin minte cand cantam la strana, ca popii tare ii placea

Parca-l aud si-acum zicandu-mi: "asa, flacaule, asa!"

Iar cand am zis si heruvicul, de bucurie vream sa sar,

"Cant bine, dascale Caline?" "De bine-i bine, da' mai rar"

Iubeam mirosul de tamaie, tocam la sarbatori din zori:

La cununii si la botezuri, suflam cu drag in lumanari.

Din Evanghelia sfintita, ce incepea cu "in vremea aceea";

Stiu pe de rost si-acum minunea, facuta-n gana galileea.

Priveam la sfinti cu barba alba si-i sarutam ca pe ai mei,

... Parea ca sunt nascut pe vremuri si c-am trait odat' cu ei.

Eu nu stiu cum, da-ntotdeauna preacuviosul gura de aur

Cata mirat la Sfantul Gheorghe cum da cu sulita-n balaur.

... Pe atunci la sfintele icoane, smeriti batranii se rugau:

Credinta o aveau in suflet, nadejdea acolo si-o gaseau.

...................................................................................

Am fost mai ieri in satul meu: biserica-i darapanata;

S-au sters si chipurile de sfinti, sunt morti batranii de-altadata.

Chiar candelele din unghere, mai palpaiau usor, usor,

Asa cum palpaie viata in trupurile care mor.

Iar lumanarile din sfesnic lacrimi de ceara picurau:

Plangeau pacatele facute de viii ce le aprindeau.

..................................................................................

Icoanele copilariei ne sunt prea dragi si-n veci nu mor.

Tarziu, cand napadesc in suflet, noi lacrimam de dragul lor.


Related news items:
Newer news items:
Older news items: